Acasă » Știri » Cămârzan, criminalul-milionar din Brașov, se poza indecent cu iubita-dansatoare!

Cămârzan, criminalul-milionar din Brașov, se poza indecent cu iubita-dansatoare!

De: Cancan 07/05/2019 | 10:21
Cămârzan, criminalul-milionar din Brașov, se poza indecent cu iubita-dansatoare!
Dan Cămârzan a aderat la secta ”Suveranilor Născuți-Vii”

Un abonat al cluburilor și al extravaganțelor, viața milionarului Dan Cămârzan s-a schimbat la 180 de grade de când a aderat la un cult despre care foarte puțină lume a auzit. Vestea că acesta și-ar fi ucis bunica, prin sugrumare, a șocat pe toată lumea!  

Dan Cămârzan a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că și-a sugrumat bunica în vârstă de 93 de ani. El a susținut în fața polițiștilor, dar și al familiei, că este ”trimisul lui Dumnezeu” și spune tuturor, inclusiv familiei sale, că ”Dumnezeu lucrează prin el”.

Dosarul de omor este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor prin sugrumare şi se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Județene Brașov.

În urmă cu circa 10 ani, Cămârzan avea un cu totul alt stil de viață, decadent am putea spune, pentru că majoritatea timpului liber pe care îl avea și-l consuma prin cluburi, împreună cu iubita lui, despre care se vorbea că era dansatoare în clubul lui preferat. Cei doi se bucurau de băuturi fine, după care pozau foarte dezinhibați. Drept dovadă, la un moment dat Camarzan și-a pus iubita într-o pozitie indecentă pentru un instantaneu care a devenit public.

Cum a făcut avere Dan Cărmăzan

Înainte ca viața lui să capete această turnură ciudată, Cămârzan avea un succes colosal în afaceri, ajungând inclusiv în Topul Forbes, cu o avere estimată la 22-23 milioane de euro.

Tot din revista Forbes am aflat și cum i-au venit ideile de a face bani. Totul a pornit de pe băncile şcolii. ”La o nuntă din oraşul Oneşti l-a cunoscut pe un belgian care avea nevoie de tehnoredactarea unor cărţi. Priceput la calculatoare, a început o colaborare de câţiva ani cu belgianul. După ce a făcut primii bani în urma unei simple înţelegeri verbale, Cămârzan şi-a înfiinţat două firme de soluţii software în Braşov: Simple Words şi Diginesis. Nu a stat mult timp pe gânduri şi la scurt timp s-a reorientat către domeniul imobiliar, atât de îndrăgit de antreprenorii români înainte de prăbuşirea pieţei din 2008-2009. Cămârzan a construit la foc automat mai multe clădiri de birouri, pe care le-a închiriat multinaţionalelor cu afaceri în judeţul Braşov. Antreprenorul a dezvoltat, prin firma Kronvest, clădiri impunătoare printre care se numără Quabitat, LMS şi Velux. În aceeaşi perioadă a demarat şi Europe Residence, primul proiect rezidenţial din portofoliul Kronvest. 

Cele 127 de apartamente construite au fost finalizate într-un timp record: mai puţin de nouă luni. Proiect amplu, Kronvest Business Park, în care plănuia să investească peste 20 de milioane de euro. Proiectul este format din trei clădiri de birouri cu 8, 9 şi, respectiv 16 etaje şi un heliport, şi este dezvoltat pe 30.000 de metri pătraţi. Kronvest Business Park trebuia să fie finalizat la începutul anului 2010, însă reticenţa băncilor în ceea ce priveşte finanţarea unor astfel de proiecte l-a determinat pe miliardar să pună pe hold construcţia”. 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Prăpastia URIAȘĂ care a apărut din senin și i-a îngrozit pe localnici. Cum s-ar fi format „Gura Iadului”
Prăpastia URIAȘĂ care a apărut din senin și i-a îngrozit pe localnici. Cum s-ar fi...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce etnie are, de fapt, Ileana Stana Ionescu. Puțini sunt cei care știu
Ce etnie are, de fapt, Ileana Stana Ionescu. Puțini sunt cei care știu
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am trăit cu o durere imensă ultimele lui clipe”
Mădălin Ionescu, în doliu! Prezentatorul TV a dat vestea cumplită printre lacrimi: „S-a stins. Am...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui Ebrahim Raisi. Răspunsul americanilor
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate de decizia Kremlinului
Putin confiscă pe bandă rulantă activele occidentale din Rusia. Lista marilor companii din Vest afectate...
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un asemenea preț
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea. „Trădarea de la un frate nu se uită ușor. Mi-a luat absolut toată viața mea de artist.”
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce,...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Oferte PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici la produse de sezon
Oferte PARKSIDE la LIDL. Prețuri mici la produse de sezon
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
Top 5 zodii cu o vară de vis. Le așteaptă doar zile bune
Top 5 zodii cu o vară de vis. Le așteaptă doar zile bune
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult în sistemul educațional românesc”
Țara bogată care oferă burse pentru studenții români. Se poate aplica online: “Credem foarte mult...
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
Colțul de Rai din inima României. Motivul pentru care MII de turiști caută anual cazare aici
Colțul de Rai din inima României. Motivul pentru care MII de turiști caută anual cazare...
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din...
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în neființă a cațelușei Angy:
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
Pepe se căsătorește cu Yasmine? Cum va arăta marele eveniment
Pepe se căsătorește cu Yasmine? Cum va arăta marele eveniment
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va aduce aminte de copilărie
Ce să pui în dulceața de căpșuni ca să-i dai un gust divin. Îți va...
Ce trebuie să faci dacă vrei să-ți crească roșiile mari și gustoase. Acesta e metoda corectă de îngrijire, recomandată de grădinarii cu experiență
Ce trebuie să faci dacă vrei să-ți crească roșiile mari și gustoase. Acesta e metoda...
×